Rolul femeii în educaţie

Rolul femeii în educaţie

Educaţia este esenţială pentru orice societate. Societatea actuală din punct de vedere al educaţiei lasă foarte mult de dorit. Învăţământul de la cel preşcolar, primar, gimnazial, liceal şi până la cel universitar este departe de a fi unul creativ. Din păcate problema educaţiei este problema esenţială a societăţii actuale. Schimbările în societate în sensul dezvoltării ei într-un sens benefic trebuie să înceapă cu schimbarea principiilor sistemului instructiv – educativ. Ori dacă femiea nu este susţinută de societate, de bărbat, ea nu se poate implica în actul educaţiei cu întregul ei potenţial spiritual.

Sentimentul matern o ajută pe femeie să fie mereu aproape de copiii ei. Educaţia continuă în anii de instruire. Şcoala în ansamblul ei se ocupă de instuire foarte mult în sensul cultivării minţii, dar nu în sensul creativ, ci reproductiv. Instruirea în şcoală este foarte importantă, dar educatorii şi profesorii au la rândul lor probleme de educaţie. Societatea care are rol de instruire şi educaţie nu este pregătită pentru un act educativ autentic pentru că femeia implicată în actul instruirii şi educaţiei nu este sprijinita de societate.

Problemele societăţii nu pot fi rezolvate fără aportul efectiv al celor implicaţi în actul educaţiei şi instruirii. Pentru a se face un salt la o educaţie creativă trebuie ca societatea să se reorienteze corect. Pentru a atinge un punct nevralgic putem spune că societatea actuală este departe de un act educativ autentic. Mă refer la faptul că societatea supune femeia şi o manipulează , nefind posibilă evaluarea corectă a potenţialului uman.

Pentru o corectă exprimare a educaţiei femeii e necesar un aport considerabil la educaţie în societate. Tot ceea ce poate face femeia ţine de nevoia ei de mai multă fericire. Femeia educă, aduce fericire copiilor ei, dar tot ea aşteaptă ceva de la instuţiile statului care se ocupă de educaţie şi de implicarea socială a omului de lume.

Darul pe care societatea i-l poate face femeii este recunoaşterea aportului ei în educaţie. Din păcate totul este un cumul de neputinţe în acest act educativ. Pornind de la modul în care femeia a fost educată şi este la rândul ei lovită şi acuzată de semenii ei sau de familie, se poate spune că femeia are multe nevoi necunoscute şi neînţelese. Femeia poatră în suflet şi în minte o multitudine de răni pe care nu şi le poate vindeca singură şi le generează mai departe copiilor ei. Societatea continuă acest proces de rănire a sufletului şi astfel educatorii devin victimele rănilor lor prezente. În această situaţie educaţia devine una deficitară.

Pentru a porni pe o cărare luminată statutul de victimă ar trebui să fie eliminat şi abia apoi începută educaţia celorlalţi. Altfel educatorul le transmite învăţăceilor săi propriile răni.

Armonia în lume depinde foarte mult de armonia femeii, de educaţia ei. Rolul de educator al femeii este unul evident, dar, din păcate, el nu este pe cale de a deveni cu adevărat recunoscut şi cultivat de societate. Dacă vorbim de egalitatea femeii cu bărbatul trebuie să vorbim şi despre şansele femeii de a deveni un om echilibrat care să poată oferi o educaţie echilibrată.

Proliferarea binelui în lume se face prin educaţie pe care femeia o oferă copiilor ei. Relaţia femeii cu partenerul este importantă. Aici este cheia creerii unei societăţi armonioase. Femeia şi bărbatul dacă nu îşi găsesc şansa fericirii nu pot dărui educaţie armonioasă copiilor ei.

Am văzut mult prea mulţi oameni care păstreză traumele unei educaţii deficitare ca să nu fiu convinsă că aici este cheia cu ajutorul căreia putem deschide poarta spre o viaţă armonioasă.

Educaţia este cea prin care omul se apropie de cultură, artă şi spiritualitate. Pentru o educaţie armonioasă omul are foarte mare nevoie de Dumnezeu, de cunoaştere, de trăire în lumină. Doar astfel omul poate înţelege care este cauza dizarmoniilor şi le poate înlătura.

În această formă omul se poate orienta continuu pentru că înţelegerea trecutului schimbă prezentul şi viitorul. Pot spune că educaţia trecută îşi pierde valoarea, omul intră într-un proces de autoeducaţie, autoevaluare şi autotransformare şi astfel el începe să contribuie direct la educaţie, deşi educaţia copiilor a fost deficitară.

Femeile sunt cele care se transformă mai repede şi mai profund pentru că ele sunt mai sensibile şi mai căutătoare de lumină. De aceea, deşi ele au avut o educaţie deficitară, vor începe educarea celorlaţi pentru că ele se autoeducă şi autotransformă continuu.

Aportul femeii spiritualizate la schimbarea societăţii, la orientarea corectă a celor aflaţi în dificultatate este considerabilă. Femeia este mai dispusă decât bărbatul la schimbare şi acest fapt este pentru mine evident. Porporţia de femei care au patricipat la cursuri şi seminariile mele este de 95%, în schimb bărbaţii au fost prezenţi în proporţie de doar 5%. Acest raport spune totul. Femeia este mai blândă, mai flexibilă, mai dornică de adevăr şi de aceea se apropie de trăirea în lumină cu încredere.

Se poate spune că o nouă educaţie poate determina creerea unei lumi noi. Însă această lume nouă nu se poate naşte fără aportul femeii. Educaţia ar trebui să devină una nouă , cu adevărat spirituală. Mă refer la educaţia bazată pe cunoaşterea spirituală.

Cunoaşterea adevărului apropie şi ajută în creearea unor principii morale de viaţă, a unei educaţii benefice membrilor societăţii.

Această concluzie poate duce la întrebarea “ce face omul pentru o viaţă mai bună?”. Răspunsul este că Îl caută pe Dumnezeu şi Îl găseşte. Cum Îl caută depinde de fiecare, dar educaţia de acasă şi din şcoală este esenţială.

Deci educaţia fără Dumnezeu este de fapt noneducaţie. Educaţia cu Dumnezeu este căutarea continuă a unei moralităţi exprimate prin toate activităţile vieţii.

FELICIA MUNTEANU