duminică, 5 iunie 2011

Meditaţia, între credinţă şi cercetare ştiinţifică

 
Practicată pentru spirit, meditaţia se dovedeşte tot mai utilă fizicului. O serie de studii demonstrează că nu trebuie să fie o experienţă mistică pentru a fi benefică. Exerciţiul repetat al meditaţiei îmbunătăţeşte capacitatea de atenţie, reduce anxietatea, stresul şi reacţiile emoţionale necontrolate.
E nevoie de doar zece minute pentru a-ţi activa energia interioară pe care n-ai ştiut până atunci că o ai. Trebuie să-ţi goleşti mintea de gânduri şi sufletul de emoţiile negative. Se va întâmpla însă numai dacă-ţi doreşti cu adevărat, explică Mihaela Bălăşescu, preşedintele Asociaţiei Sahaja Yoga -  România.

Pe Aceeaşi Temă

Mai citeşte şi:
Cum învingem monstrul numit furie
Această energie poartă numele de Kundalini. Rădăcina ei se află la baza coloanei vertebrale, imediat sub osul sacru. De acolo urcă pe şira spinării spre creştetul capului şi conectează fiinţa umană la „energia cosmică", la divinitate, explică Bălăşescu. „Se regăseşte în toate religiile, în toate tradiţiile spirituale, doar experienţele sunt diferite - botez, nirvana, zen. Toţi sfinţii, toţi asceţii au activată această energie şi sunt în conexiune cu universul", adaugă ea.

Iar în tipul de yoga practicat de organizaţia pe care o conduce, această experienţă este, teoretic, accesibilă oricui în câteva minute de meditaţie ghidată. După cum explică, într-o înregistrare, fondatoarea Sahaja Yoga, Shri Mataji Nirmala Devi - născută în India, în 1923 - trebuie întâi să te ierţi pe tine şi pe cei din jurul tău, să scapi de toate emoţiile negative şi să-ţi goleşti mintea de gânduri. Restul vine de la sine.

Nu este însă atât de uşor pe cât pare. Pentru că o minte neantrenată, a omului obişnuit, se agaţă fie de viitor, fie de trecut. „Noi trăim de pe vârful unui gând pe altul. Realitatea, prezentul, se află însă între două gânduri. Este acea secundă pe care trebuie să învăţăm s-o lărgim. Asta facem prin meditaţie", explică Bălăşescu.

De la sacru la cotidian

La origini, acesta a fost scopul meditaţiei, accesibilă doar celor care cred în conexiunea fiinţei interioare cu divinitatea, prin izolarea de lumea materială, nesemnificativă. O ipoteză hilară pentru toţi ceilalţi, care trăiesc în lumea materială. Poate chiar ipocrită în România, unde yoga înseamnă MISA şi scandalurile sexuale legate de numele liderului spiritual Gregorian Bivolaru (fugit din ţară în 2005, după ce pe numele său au fost deschise mai multe dosare penale pentru diverse infracţiuni, printre care trafic de persoane şi raporturi sexuale cu minore).

Cercetătorii din întreaga lume au reuşit însă s-o scoată din sfera mistică, după ani întregi de studii. Iar rezultatele au început să apară şi confirmă afirmaţiile călugărului budist Matthieu Ricard.

„Antrenamentul ne permite să ne transformăm mintea, să depăşim emoţiile distructive şi să risipim suferinţa", spune Ricard, citat de revista „New Scientist". Oricine poate face asta, crede călugărul, este nevoie doar de entuziasm şi de perseverenţă.

Meditaţia a ieşit astfel din sfera sacră şi a devenit un instrument, folosit şi în psihoterapie. „În forma exerciţiilor de vizualizare, de respiraţie, de relaxare, joacă un rol important", explică psihologul Dorin Victor Vasile, de la Psihoterapie.net. „Cu ajutorul acestor exerciţii pot fi luate sub control anumite simptome, pot fi iniţiate şi consolidate schimbări."

"Antrenamentul ne permite să ne transformăm mintea, să depăşim emoţiile distructive şi să risipim suferinţa."
Matthieu Ricard
călugăr budist

Cum funcţionează meditaţia
Mintea poate fi antrenată să ne izoleze de haosul din jur


Atenţia fiecăruia dintre noi se concentrează în mod normal spre exteriorul nostru, ne adaptăm la ceea ce se întâmplă în jur, suntem atenţi pentru a putea reacţiona, explică psihoterapeutul Dorin Victor Vasile. Meditaţia înseamnă o redistribuire a atenţiei. „Atunci când ne reorientăm atenţia spre interiorul nostru, pe o imagine sau pe propria respiraţie, iniţiem un proces de disociere a stării noastre conştiente obişnuite", spune aceasta.

„Într-o formă simplă de relaxare putem înregistra ceea ce se întâmplă în jurul nostru, dar fără să mai ataşăm o «explicaţie raţională» pentru ceea ce auzim, vedem, simţim. Este ca şi cum am «pune între paranteze» pentru un timp scurt partea noastră conştientă, raţională."

Pentru a putea realiza asta este nevoie de exerciţiu. Există diferite tehnici de meditaţie, în funcţie de obiectivul propus. Dorin Victor Vasile dă exemplul unui exerciţiu accesibil ­oricui: să ne aşezăm într-o poziţie confortabilă, cu ochii închişi, şi să ne concentrăm asupra respiraţiei, fără s-o modificăm în vreun fel, „să fim doar un spectator pasiv al propriei respiraţii".

Va fi greu la început. Poate o să înceapă să vă mănânce un picior sau o să vă gândiţi la ce aţi făcut şi la ce mai aveţi de făcut. Sau poate o să adormiţi, cum i s-a întâmplat lui Michael Bond, consultant al revistei „New Scientist", cel care a adunat într-un articol toate studiile ştiinţifice despre meditaţie. Perseverenţa este însă cheia succesului. În timp, acest exerciţiu va deveni tot mai uşor.

Îmbunătăţeşte memoria şi capacitatea de concentrare
Cercetătorii au studiat creierul celor care practică meditaţia


„Timpul pe care-l petreci investigându-ţi propria minte nu are cum să nu-ţi fie de folos", afirmă Clifford Saron de la Universitatea din California, SUA, cel care coordonează proiectul Shamatha, una dintre cele mai ample cercetări ştiinţifice asupra meditaţiei. Cercetătorul spune că nu ai neapărat nevoie de un mentor spiritual pentru a profita de efectele meditaţiei.

Unul dintre studiile realizate în acest proiect, coordonat de ­Katherine MacLean, de la Facultatea de Medicină a Universităţii „John Hopkins" din Baltimore, a măsurat capacitatea de atenţie a 60 de voluntari, meditatori cu experienţă.

Fiecare dintre ei trebuia să privească ecranul unui computer pe care apăreau succesiv linii verticale şi să apese pe mouse de fiecare dată când una dintre linii era mai scurtă decât celelalte. În cele trei luni ale experimentului, voluntarii au dat tot mai multe răspunsuri corecte şi le-a fost tot mai uşor să se concentreze pe perioade lungi.

Teoria, confirmată şi de alte studii, este demnă de luat în seamă, scrie „New ­Scientist", deoarece capacitatea de concentrare este crucială pentru atât de multe aspecte ale vieţii - de la învăţare, până la deciziile luate în fiecare zi sau capacitatea de a ne concentra asupra sarcinilor de serviciu.

Controlarea emoţiilor

Rezultate surprinzătoare au obţinut şi oamenii de ştiinţă care au studiat efectele meditaţiei asupra bunăstării emoţionale. Un alt studiu realizat în cadrul proiectului Shamatha a concluzionat că meditaţia are un rol important, pentru că participanţii la cercetare au devenit mai puţin anxioşi, conştienţi de propriile trăiri şi capabili să le controleze.

Indicii despre aceste descoperiri au avut şi cercetătorii care i-au pus pe voluntari să privească liniile care apăreau succesiv pe ecran şi să apese pe mouse de fiecare dată când vedeau o linie mai scurtă. Coordonatorul studiului, Baljinder ­Sahdra, de la Universitatea din California, explică rezultatele: meditaţia îi învaţă pe oameni „să-şi reprime reacţiile impulsive faţă de o serie de stimuli interiori, unii chiar de natură emoţională". Această abilitate s-ar putea dovedi extrem de utilă în echilibrarea afectivă.

Teoria potrivit căreia cei care practică meditaţia sunt mai puţin impulsivi este întărită şi de rezultatele obţinute cu ajutorul aparatelor de rezonanţă magnetică funcţională (fMRI). O echipă coordonată de Julie ­Brefczynski-Lewis, de la West Virginia University, a comparat imaginile creierelor persoanelor care meditau şi a constatat că amigdala  - zonă cerebrală care joacă un rol crucial în procesarea emoţiilor - era mult mai puţin activă la experţi decât la începători. 

Această abilitate ar putea duce şi la îmbunătăţirea condiţiei fizice. Studiile au demonstrat că meditaţia poate ajuta persoanele care au tulburări alimentare, sunt dependente de alcool sau de droguri, au boli de piele, suferă de depresie sau dureri cronice. Psihologul Fadel Zeidan, de la Facultatea de Medicină a Universităţii Wake Forest, tot din SUA, a anunţat că voluntarii pe care i-a folosit în studiul său au declarat o sensibilitate scăzută la durere după doar câteva şedinţe de meditaţie. Potrivit acestuia, meditaţia nu face durerea să dispară ci-i ajută pe cei aflaţi în suferinţă să-şi controleze reacţia emoţională.

Ne poate face mai altruişti?

Controlarea emoţiilor ar putea sta la baza celor mai interesante studii despre meditaţie care au loc la ora actuală şi a căror miză este să afle dacă ne poate face mai altruişti şi mai milostivi. Există indicii în acest sens şi în imaginile creierelor persoanelor care practică meditaţia şi care arată că zonele asociate cu empatia şi împărtăşirea emoţiilor sunt mult mai active la cei care fac asta de vreme îndelungată.

„Pentru a putea fi milostiv cu cineva trebuie întâi să-ţi dai seama că persoana respectivă are o problemă. Apoi să ştii ce reacţie benefică ai putea avea. Apoi trebuie să fii motivat să ajuţi", explică Margaret ­Kemeny de la Universitatea din California, San Francisco. Concluzia fiind că oamenii nu pot ajunge la compasiune dacă nu-şi îmbunătăţesc echilibrul emoţional. Universitatea Stanford din California a deschis în 2009 un institut dedicat studiului compasiunii şi altruismului, finanţat de cercetători în neurologie, antreprenori din industria IT şi de Dalai Lama, liderul spiritual al Tibetului.

Centrul îşi propune să afle cum tehnicile de meditaţie prin care practicanţii îşi propun să-şi sporească altruismul pot afecta creierul şi pot genera sentimente de compasiune.

Psihologul Paul Ekman şi învăţătorul budist Alan ­Wallace au mers chiar mai departe şi au venit cu ideea unor centre de „gimnastică" a creierului, care să le permită oamenilor să urmeze cursuri pentru a-şi îmbunătăţi echilibrul emoţional, să-şi dezvolte capacitatea de compasiune şi chiar să-şi măsoare nivelul de stres.

Limitele lumii interioare

Teoria conform căreia meditaţia ar putea deveni o alternativă la tratamentele medicamentoase este însă controversată, pentru că nu există suficiente dovezi care s-o susţină. Ce rămâne indubitabil este faptul că meditaţia are efecte benefice şi oricine se poate bucura de ele, potrivit „New Scientist". Şi nu trebuie să fii expert sau să petreci ore întregi în fiecare zi meditând.

Studiul realizat la Universitatea Wake Forest a demonstrat că şi voluntarii care au meditat doar 20 de minute pe zi, timp de trei zile, au reacţionat diferit la durere. „Este posibil să schimbi substanţial funcţionarea creierului prin practicarea meditaţiei o perioadă scurtă de timp", explică ­Richard Davidson, directorul laboratorului Waisman de la Universitatea Wisconsin. El susţine că datele dintr-un studiu realizat în laboratorul său, dar nepublicat încă, demonstrează că există schimbări la nivelul creierului după doar două săptămâni în care voluntarii au meditat 30 de minute zilnic.

Chiar dacă astfel de rezultate sunt îmbucurătoare pentru cei care vor să se apuce de meditaţie şi să aibă rezultate imediate, impactul asupra creierului este însă direct proporţional cu durata exerciţiului. Studiul realizat de ­Brefczynski-Lewis sugerează că meditatorii experimentaţi fac un efort cognitiv minim pentru a-şi păstra concentrarea. Dar acest efect a fost cu adevărat evident în cazul oamenilor care aveau o experienţă de aproximativ 44.000 de ore de meditaţie - echivalentul a 25 de ani de muncă într-un job full-time.

Recettes pour le régime Oshawa

Macrobiotique

Voilà maintenant le régime Oshawa 7,  le ’’cœur ’’du système macrobiotique.
Un possible vrai ’’bijoux’’ alimentaire…             

                                                ***************
 

 

Recettes pour le régime Oshawa


 
Le régime Oshawa est périodiquement adopté   pour ses effets de purification et de solarisation. Ce que nous appelons „le régime Oshawa” est, en fait, le plus sévère (le septième) des régimes alimentaires proposés dans un but thérapeutique par le célèbre médecin japonais George Oshawa. Cette véritable cure purificatrice suppose que, pendant 10 jours, nous ne consommions que du blé, du riz, du millet et du sarrasin (c’est-à-dire seulement des céréales yang). Pour ceux qui réalisent ce régime, nous allons donner quelques recettes inédites seulement avec des céréales yang. Pour ceux qui ne sont pas du tout familiarisés avec ce régime, nous présenterons quelques éléments introductifs.

Le régime n° 7 du Dr. Japonais George Oshawa du est un régime alimentaire sévère, mais en même temps très efficace pour éliminer presque toutes les maladies provoquées par l’excès d’énergie YIN, y compris le CANCER, et permet en même temps l’atteinte d’un équilibre graduel de l’être du point de vue énergétique (YIN-YANG).

Ce régime implique qu’on consomme, pour une durée de 10 jours, exclusivement des céréales yang: blé, riz, sarrasin et millet dans toute combinaison ou proportion, bouillies ou cuites, le seul ingrédient admis étant le sel. Ce régime peut être répété à plusieurs reprises (10 jours de régime) avec une pause de 3 à 5 jours entre deux régimes, intervalle dans lequel on peut consommer d’autres aliments aussi, de préférences YANG, jusqu’à ce qu’on obtient l’effet désiré, c’est-à-dire l’élimination définitive des la maladie ou du déséquilibre auquel nous sommes confrontés.

Les effets du régime Oshawa

En plus du fait qu’il élimine presque toute maladie, l’action de ce régime est extrêmement purificatrice ; les trajets subtils énergétiques du corps humain (les NADIS) sont nettoyés de bon nombre des impuretés qui alourdissent la circulation de l’énergie subtile à travers le corps. Cette purification générale a pour effet immédiat une limpidité et une clarté considérable du mental; la digestion devient meilleure, les sécrétions hormonales sont régulées. Les yeux deviennent brillants, et le teint devient propre et lumineux ; l’être ressent une inexplicable force et une envie de vivre, qui auparavant lui étaient étrangères.

Il est possible au début de la réalisation de ce régime qu’il apparaisse, chez certains êtres humains, des réactions physiologiques désagréables, parfois même violents, dues spécialement à une purification intensive et à la désintoxication massive du corps. Mais en continuant avec ténacité le régime, ces aspects désagréables disparaîtront assez vite, en laissant la place à une condition physique, psychique, mentale et même à un métabolisme différent, et bien meilleur. Même les personnes saines devraient recourir à au moins deux régimes Oshawa (10 jours) par an, pour un rafraîchissement et une purification générale de l’organisme.

Nous attirons une fois de plus l’attention que ce régime ne doit contenir que : du blé, du sarrasin, du riz et du millet, rien d’autre! Comme liquide, on consomme seulement de l’eau, de préférence la plus pure possible. Nous allons ci-après présenter quelques recettes pour le régime Oshawa.

Recettes:

A part les recettes connues avec du blé, du riz, du sarrasin et du millet bouillis dans de l’eau, en ajoutant du sel, nous présentons une série de recettes plus élaborées qui rendront plus facile l’abord de ce régime.

1. Blé, sarrasin ou millet cuits

On lave bien le blé et on le met dans une poêle avec du sel, en une seule couche fine. On met au feu puissant et on mélange sans arrêt avec une cuillère en bois. Il est très important que le feu soit puissant, pour que le grain devienne croquant et non pas dur. On fait tout cuire jusqu’à ce que tous les grains changent de couleur et s’ouvrent. On vérifie si le grain est devenu croquant et facile à mâcher. Il faut faire attention de ne pas le faire brûler, parce qu’il commence à foncer très rapidement après que l’eau se soit évaporée.

Pour le sarrasin on fait de même, mais il faut le cuire sans l’humecter à l’avance. Par contre, on ajoute le sel humecté pour qu’il adhère aux grains de sarrasin ou de millet.

2. Des galettes de blé

On va moudre le blé (à l’aide d’une machine à moudre mécanique ou électrique), pour en faire de la farine. On prépare une pâte avec de l’eau, du sel et de la farine intégrale de blé, qui doit être élastique, ni trop molle, ni trop dure. On la laisse se reposer environ 2h, jusqu’à ce que le gluten de la farine fasse son effet de prise. Ensuite on prépare des galettes que l’on cuit dans la poêle, sans huile, à feu doux, soit dans le four (qui a été préalablement chauffé), et le plateau dans lequel on met les galettes doit être également préchauffé.
 
Si on cuit les galettes dans la poêle, il est recommandé qu’elles soient le plus minces possible. Au four on peut leur donner toute forme que l’on souhaite, bâton, biscuit etc. On agit comme dans le cas des galettes de sarrasin. Il est recommandé de préparer des galettes de farine de blé mélangée avec de la farine de sarrasin ou/et avec de la farine de millet, la farine de blé étant dans la proportion la plus grande.

3. Soupe de riz avec des boulettes de blé 
En prenant une petite quantité de farine intégrale de blé, du sel et de l’eau, on prépare une pâte molle (plus molle que celle pour les galettes) et on la laisse se reposer pendant  15 à 25 minutes.
De cette pâte on prépare les boulettes, ayant la dimension d’une noix, et on les mets dans de l’eau bouillie, en ajoutant du sel. On les fait bouillir environ 10 minutes, ensuite on ajoute du riz ou de la farine de riz. On fait bouillir le tout encore 10 à 15 minutes, en remuant le contenu, si nous avons ajouté de la farine de riz, pour qu’elle ne colle pas. A la place du riz, on peut utiliser du sarrasin.

4. Soupe de nouilles de sarrasin

De la farine de sarrasin, très finement moulue, du sel et de l’eau, on prépare une pâte dure, qui sera étendue en une fine feuille. De cette feuille on coupe les nouilles. On les laisse sécher pendant un quart d’heure. Après on les fait bouillir dans de l’eau bouillie, avec du sel, durant environ 10 à 15 minutes. Optionnel, on peut ajouter un peu de riz pour « enrichir » la soupe.

5. Bouillie de blé et de riz 
On fait bouillir de l’eau avec du sel. Lorsque l’eau arrive à ébullition, on parsème de la farine de blé intégral et de la farine de riz, jusqu’à ce qu’on arrive à la consistance désirée. Attention ! Le blé et le riz augmentent de volume en bouillant, donc il ne faut pas trop ajouter de farine. On laisse tout bouillir environ 20 à -30 minutes, en remuant de temps en temps. On peut faire cette bouillie en utilisant seulement de la farine de blé ou de riz. On peut faire aussi de la bouille en utilisant de la farine de millet mélangée avec de la farine de blé ou de riz.

6. Bouillie de sarrasin

C’est un plat très sain et délicieux, qui peut être souvent consommé durant ce régime. On prépare de la farine de sarrasin moulue par-dessus d laquelle on rajoute de l’eau bouillie et du sel. On remue le contenu, jusqu’à ce qu’on obtient une pâte molle qu’on laisse se reposer environ 15 à -20 minutes. Après cet intervalle on observe que la farine de sarrasin a absorbé toute l’eau et que la bouillie est devenue consistante, avec un très bon goût et très nourrissante.

7. Crème de riz
 
On fait cuire doucement le riz. On le passe au moulin à café pour le moudre et on ajoute à la farine résultée trois verres d’eau pour quatre cuillère de farine de riz. On fait bouillir le tout pendant environ 25 minutes, en ajoutant de l’eau si nécessaire. On ajoute du sel selon le goût.

On peut consommer aussi les combinaisons suivantes:
- du riz bouilli avec de la farine de blé, du sarrasin ou du millet cuits;
- du blé bouilli avec de la farine de riz cuit;
- du sarrasin bouilli avec de la farine de blé cuit;
- du sarrasin mouillé dans de l’eau froide pendant minimum 1h, avec du sel.
 

Mai atrăgătoare cu... infuzii de plante

de Elena Nedelcu
Ceaiul are numeroase beneficii pentru sănătate, dar este, în acelaşi timp, şi de ajutor pentru menţinerea frumuseţii naturale. Astfel, infuzia din plante nu este recomandată doar ca uz intern, cu scop medicinal sau pentru relaxare, ci poate fi folosită şi la exterior, devenind astfel un aliat perfect pentru îngrijirea corporală. Vă prezentăm câteva utilizări ale ceaiului în domeniul îngrijirii corporale, care, cu siguranţă, vă vor atrage atenţia şi pe care, poate, nu le ştiaţi.
Rozmarinul regenerează podoaba capilarăCeaiul de rozmarin este indicat pentru frumuseţea podoabei capilare. Chiar dacă multe gospodine îl folosesc doar în bucătărie, pentru savoarea sa deosebită, acesta are şi puteri de înfrumuseţare. Şi-a dovedit eficacitatea în întărirea şi regenerarea firului de păr şi în activarea microcirculaţiei sangvine la nivelul pielii capului. Puneţi câteva firicele de rozmarin proaspăt sau două linguriţe cu plantă uscată în 500 ml de apă fierbinte timp de 30 de minute. Clătiţi-vă după şamponare cu această fiertură o dată pe săptămână. Veţi observa că vă va curăţa foliculii părului de sebum şi alte impurităţi şi că este eficientă în întărirea şi regenerarea firelor. De asemenea, conferă podoabei capilare un aspect strălucitor.
Pentru persoanele care manifestă o tendinţă de îngrăşare rapidă a firului de păr este foarte bună mixtura din: 2 linguriţe cu rozmarin, 4 linguriţe cu ceai verde, 2 linguriţe cu cimbru, o linguriţă cu salvie şi 2 lămâi. Ceaiul verde, cimbrul, rozmarinul şi salvia se pun într-o pânză de bumbac, se opăresc cu 300 ml de apă fierbinte, după care se acoperă şi se lasă cinci minute. Strecuraţi lichidul şi răciţi-l într-o baie de apă, apoi stoarceţi lămâile şi amestecaţi bine sucul în fiertura de plante. Turnaţi lichidul în sticle mici, pe care le veţi păstra întotdeauna la rece. După fiecare spălare a părului, masaţi cu rigurozitate pielea capului cu această infuzie şi lăsaţi să acţioneze fără să mai clătiţi.
Măceşele previn îmbătrânirea prematurăO altă plantă benefică pentru organism este măceaşa. Consumul ceaiului de măceşe nu numai că hidratează şi dă vitalitate, ci este bun şi împotriva îmbătrânirii, fiind un regenerator natural al pielii. Conţinutul ridicat de acizi graşi esenţiali şi de vitamina C stopează îmbătrânirea prematură a dermei şi creşte capacitatea celulelor de a produce colagen şi elastină. Puneţi câteva fructe în apă fiebinte şi lăsaţi-le acolo timp de 5 minute. Acest ceai este delicios şi bogat în substanţe nutritive, mai ales în vitamina K.
Pentru frumuseţea pielii, a unghiilor şi a părului, ceaiul de coada-calului face minuni. Această plantă este una dintre cele mai bogate surse de siliciu, un element esenţial pentru repararea ţesuturilor. Fiertura de coada-calului este indicată şi contra mătreţii. Spălaţi-vă zilnic părul cu o infuzie din 2 linguri cu plante la 300 ml apă şi ulterior masaţi-vă scalpul cu puţin ulei de măsline.
Menta opreşte creşterea părului nedoritCunoscută deja pentru efectul de calmare şi stimulare a digestiei, menta mai poate fi folosită şi ca tratament cosmetic. Infuzia din această plantă răcoreşte pielea şi stimulează circulaţia sângelui. Adăugaţi două pliculeţe de ceai la 500 ml de apă fiartă, lăsaţi-o să se răcească, turnaţi-o într-un recipient cu pulverizator şi introduceţi-l în frigider. Este indicat să folosiţi infuzia mai ales pe perioada verii, când pielea transpiră şi se umple de praf, deoarece menta o va curăţa, răcori şi hidrata. Pulverizaţi ceaiul de câteva ori pe zi, direct pe dermă.
De asemenea, studii recente au arătat că menta este un excelent tratament împotriva hirsutismului (creştere anormală de păr pe faţă, cop şi membre, mai ales la femei, cauzată de unele tulburări endocrine). Cercetătorii cred că două căni cu ceai de mentă pe zi reuşesc să echilibreze numărul prea mare de hormoni masculini, şi astfel poate fi diminuată problema hirsutismului.

Ceaiul negru vă scapă de firele albe

Ascundeţi firele albe, semnele îmbătrânirii, fără să mergeţi la coafor sau să folosiţi vopsea care să dăuneze scalpului sau ochilor, cu ajutorul ceaiului negru. Vă puteţi „produce” propria vopsea de păr pe bază de ceai şi de plante, care nu este doar naturală, ci şi eficientă. Infuzaţi trei pliculeţe de ceai negru în 200 ml de apă fierbinte, adăugaţi o linguriţă cu rozmarin şi o linguriţă cu salvie (plantele pot fi proaspete sau uscate), acoperiţi şi lăsaţi amestecul peste noapte. A doua zi spălaţi-vă părul ca de obicei, apoi turnaţi „vopseaua” de plante pe păr şi, printr-un masaj delicat, aveţi grijă ca aceasta să se întindă pe toată podoaba capilară. Nu este nevoie să clătiţi, doar să vă ştergeţi cu un prosop moale. Datorită tăriei ceaiului negru veţi observa cum firele albe de păr se vor înnegri chiar după prima utilizare. Este posibil ca din cauza texturii diferite a părului, unele dintre dumneavoastră să fiţi nevoite să faceţi mai multe şedinţe.

marți, 31 mai 2011

Icoana Maicii Domnului - Biserica Mihai Voda Bucuresti







 
Una dintre icoanele făcătoare de minuni din Bucureşti, este icoana Maicii
Domnului de la Mănăstirea Mihai Vodă. Ctitorie a Marelui VoievodMihai
Viteazul
, mănăstirea fost ridicată la sfârşitul secolului al XVI-lea în urma
unei făgăduinţe facută Sfântului Nicolae.

Din consemnările cronicarului muntean Radu Popescu şi ale cronicarului
maghiar Szamosközy Istvan aflăm că, pe vremea când Mihai era Ban al
Craiovei, fiind condamnat la moarte de către Alexandru Vodă cel Rău, în drum
spre locul execuţiei, a cerut voie gărzilor să intre să se închine în
Biserica Albă-Postăvari (demolata in timpul regimului comunist). Aici s-a
rugat în faţa icoanei Sfântului Nicolae, căruia i-a făgăduit că-i va înălţa
o mănăstire în apropiere, dacă îl scapă de la moarte. Rugăciunea i-a fost
ascultată şi, ajuns la locul execuţiei, călăul, speriat de chipul măreţ al
Banului Craiovei, a aruncat securea spunând ca nu poate sa-l omoare pe acest
om. Scăpând de la moarte, Mihai şi-a ţinut făgăduiala şi a ridicat
Mănăstirea cu hramul Sfântului Nicolae, cunoscută sub numele de Mănăstirea
Mihai Vodă, bijuterie arhitectonica, in prezent monument UNESCO.

În timpul regimului comunist, biserica a scăpat miraculos de buldozere. Se
spune că în preziua demolarii, Ceauşescu ar fi avut un vis cumplit, ce l-a
determinat să renunţe la demolare şi să accepte soluţia translatării.
Astfel, biserica a fost translatată 289 m din Dealul Spirii (Dealul Uranus)
în spatele clădirilor ce mărginesc Splaiul Independenţei, pe strada
Sapienţei, după care a fost închisa şi nu s-a mai slujit in ea până în anul
1994. Pe placa din curtea bisericii sunt înscrise următoarele cuvinte:

"Acest străvechi lăcaş ce strălucea odinioară pe Dealul Uranus, fiind cea
mai frumoasă cetate medievală a scăpat de vitregiile vremurilor din urmă
fiind strămutată în anul 1985 în strada Sapienţei. Din mila lui Dumnezeu,
Biserica a fost redeschisă în anii de arhipăstorire a P.S. Teoctist Patriarh
al BOR, sfinţită şi predată cultului la 17 aprilie 1994 de către P.S.
Teodosie Snagoveanul şi încredinţată P.S. Preot Adrian Beldianu".

Din relatările părintelui paroh Adrian Beldianu aflăm că a doua zi după
sfinţirea bisericii, doamnele venite pentru curăţenie au constatat că Icoana
Maicii Domnului, pictată pe un fond albastru deschis, crăpata pe mijloc şi
deteriorată, este fierbinte si nu poate fi scoasa din lada in care se afla.
Iniţial, parintele a crezut că Icoana s-a înfierbântat din cauza unor
posibile lumânări aprinse în faţa ei, dar în biserică nu ardeau lumănari şi
atunci părintele cu bucurie amestecată cu teama sfânta a constatat că este
vorba de o minune. Văzând starea Icoanei, s-a gândit că Maica Domnului îl
îndeamnă pe această cale să o restaureze.

În timpul lucrării de restaurare, realizată de una dintre cele mai cunoscute
restauratoare, specialistă în icoane cantacuzine, Irina Predescu, a ieşit la
iveală inscripţia cu numele Icoanei, Odighitria, însemnul donaţiei facute de
monahul Ioan din Rusicon (Muntele Sfânt), anul 1666 şi semnătura acestuia.
Odighitria (Hodighitria) înseamna "cea care te povaţuieşte şi care te
întampina", "te previne înainte de necazuri". Icoana era un dar pentru Mihai
Viteazul, insa a ajuns la Bucuresti la mult timp dupa moartea voievodului.

Părintele paroh dându-şi seama nu numai de valoarea istorica a Icoanei, cât
şi de valoarea duhovnicească, a apelat la studenţii din Salonic cu
rugamintea de a-i căuta istoricul şi Slujba Icoanei.

Până să primească răspuns, atât părintele, cât şi credincioşii au constatat
cum Icoana începe să li se descopere în mod miraculos, la praznicile
Sfinţiei Sale, îşi schimbă faţă, se îmbujorează, adunând sau desfăcând
sfânta gură. În momentele de cumpană din timpul lucrărilor de restaurare a
Bisericii Mihai Vodă, Icoana se întrista sau se lumina.

A urmat apoi cea mai mare minune traită de o credincioasă, care din cauza
unei intervenţii chirurgicale a fost anunţată de doctori că nu va avea
copii. Zdrobită de veste, s-a lăsat convinsă de o prietena să vină la
biserica. Părintele a sfătuit-o şi i-a dat canon să săvarşeasca neîntrerupt,
timp de 40 de zile, Paraclisul Icoanei Maicii Domnului, iar la sfarşit
Acatistul Bunei Vestiri. Nu după mult timp, femeia l-a anunţat pe părinte ca
va avea un prunc. S-a născut o fetiţă sănătoasa şi frumoasă, primul copil
închinat Maicii Domnului Odighitria. Au urmat şi alte asemenea minuni,
tineri care s-au casatorit, bolnavi care primeau alinare şi vindecare.

Mai tarziu, părintele paroh a primit Slujba şi istoricul Icoanei Maicii
Domnului Odighitria din Mănăstirea Xenofon din Sfântul Munte Athos. Citind
istoricul, părintele a constatat că toate minunile săvârşite în biserica
Mănăstirii Mihai Vodă sunt aceleaşi cu cele ale Icoanei surori. A mai aflat
un lucru nou că Icoana are şi darul izbăvirii de cancer. Părintele mai spune
în "Cuvant înainte" la "Paraclisul Icoanei Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu", tiparită cu binecuvântarea PS Părinte Galaction, Episcopul
Alexandriei si Teleormanului:

"Apoi am desluşit ceea ce eu duhovniceşte intuisem deja, ca Paraclisul
Icoanei se citeşte întotdeauna urmat de Acatistul Bunei Vestiri; Maica
Domnului m-a luminat.

 Maica Domnului să ne binecuvinteze şi să ne învrednicească să fim
neobosiţi închinatori şi slujitori ai acestei Sfinte Icoane Povăţuitoare, ce
se prăznuieşte cu sărbatoare în fiecare an, la 21 ianuarie (stil nou)."

PUTEREA UNEI RUGACIUNI: Cand veti primi acest mesaj sa spuneti o
rugaciune... Doar atat trebuie sa faceti. Opriti-va chiar acum si spuneti o
rugaciune de multumire pentru tot ajutorul pe care l-ati primit in viata de
la Bunul Dumnezeu. Apoi va rog
sa trimiteti acest mesaj catre toti prietenii si rudele voastre. Cred ca
daca trimiteti aceasta marturisire cu o rugaciune cu credinta veti primi tot
ce aveti nevoie ca Domnul sa aduca in viata voastra si a familiei voastre.
Asadar, draga inima, increde-te in Dumnezeu pentru a-i vindeca pe cei
bolnavi, pentru a-i hrani pe cei infometati, pentru a le da haine si adapost
celor ce nu au ceea ce avem noi. Amin.
Rugaciunea este cel mai bun dar pe care-l putem primi gratis.
Nu e cu nici o plata, dar aduce o mare rasplata.
In momentele dificile cauta-L pe Dumnezeu !

In momentele de liniste adora-L pe Dumnezeu !
In momentele dureroase ai incredere in Dumnezeu !

In toate momentele multumeste-I lui Dumnezeu !
Cu multa dragoste pentru tine.

Pe cat de repede a venit, pe atat de repede trebuie sa se duca. Fecioara
care ia problemele. Cand ajunge la tine trebuie sa si plece mai departe.

SCRISORI DE LA TEDDY

In timp ce se afla in fata copiilor din clasa a 5-a, Doamna Thompson, in prima zi de scoala, le-a spus un neadevar. Ca majoritatea profesorilor, le-a spus elevilor sai ca ii iubeste pe toti la fel de mult.
Totusi, acest lucru nu era posibil, deoarece in primul rand, cufundat in banca sa, era baietelul numit Teddy Stallard.
Doamna Thompson il urmarise pe Teddy in anul precedent si observase ca acesta nu se juca cu ceilalti copii, hainele sale erau neingrijite si era murdar mai tot timpul.
Si Teddy putea fi nesuferit. Se ajunsese pana acolo incat Doamnei Thompson ii facea placere sa scrie pe lucrarile acestuia, cu un creion gros si rosu, un X mare si ingrosat si sa ii dea nota 4.
La scoala la care preda doamna Thompson, trebuia sa revizuiasca toate caracterizarile elevilor, iar pe Teddy il lasase intentionat la urma. Totusi, cand a deschis dosarul acestuia, a ramas surprinsa sa vada ca profesoara din primul an scrisese "Teddy e un copil istet, isi face temele cu grija, este manierat si este o placere sa fii in prajma lui".
Profesoara din clasa a 2-a scrisese "Teddy este un elev excelent, apreciat de colegii sai, dar este tulburat de faptul ca mama sa sufera de o boala incurabila, iar viata de acasa trebuie sa fie foarte grea"
Profesoara din clasa a 3-a scrisese "Moartea mamei sale il afectase foarte mult. Se straduieste foarte mult, dar pe tatal sau nu il prea intereseaza, iar climatul de acasa il va afecta in curand, daca nu se va schimba ceva"
Profesoara dintr-a 4-a a scris "Teddy este retras si nu mai este interesat de scoala. Nu are multi prieteni si uneori adoarme in timpul orei"
De-acum, doamna Thompson intelesese problema si i-a fost rusine de ce facuse. S-a simtit si mai prost cand elevii ei i-au adus cadouri de Craciun, legate cu panglici frumoase si impachetate in hartie stralucitoare. Mai putin Teddy.
Cadoul acestuia era impachetat cu hartie obisnuita de culoare maro. Doamnei Thompson i-a fost greu sa il deschida in fata celorlalti. Unii dintre elevi au inceput sa rada cand a descoperit o bratara careia ii lipseau unele pietre si o sticluta de parfum pe trei sferturi goala.. Ea i-a certat cand a observat ca bratara era draguta si parfumul mirosea frumos. Teddy Stallard a ramas dupa ore in acea zi doar pentru a-i spune "Doamna Thompson, astazi mirosi exact ca si mama".
Dupa ce copiii au plecat, a plans timp de aproape o ora. In acea zi, a incetat sa mai predea citirea, scrierea si aritmetica si a inceput sa ii invete pe elevi.
Doamna Thompson i-a acordat o atentie deosebita lui Teddy. Pe masura ce lucra cu el, mintea sa a inceput sa isi revina. Cu cat il incuraja mai des, cu atat acesta reactiona mai bine. Pana la sfarsitul anului, Teddy ajunsese cel mai istet elev din casa, si, in ciuda promisiunii ca ii va iubi pe toti la fel, Teddy a devenit alintatul sau.
Un an mai tarziu, a gasit o scrisoare de la Teddy in care ii spunea ca e cea mai buna profesoara pe care o avusese vreodata.
Au mai trecut inca sase ani pana a mai primit un semn de la Teddy. Apoi el i-a scris ca terminase liceul al treilea in clasa, si ca ea ramasese cea mai buna profesoara pe care o avuse.
Patru ani mai tarziu, a mai primit o scrisoare care spunea ca va termina in curand si facultatea cu cele mai bune rezultate. Inca o data o asigura pe doamna Thompson ca fusese cea mai buna profesoara.
Apoi au mai trecut inca patru ani si a mai venit o scrisoare, cu acelasi mesaj, dar numele expeditorului era schimbat: Dr. Theodore Stallard.
Apoi o noua scrisoare in care o anunta ca se va casatori.
Ii spunea ca tatal sau a murit cu cativa ani in urma si o intreba daca ar vrea sa participe la nunta si sa stea in locul in care sta de obicei mama mirelui. Bineinteles ca a acceptat. Si a purtat bratara careia ii lipseau unele pietre si a folosit acelasi parfum pe care il primise demult de la Teddy.
S-au imbratisat, iar Teddy i-a soptit la ureche "Multumesc pentru ca ai crezut in mine. Multumesc pentru ca m-ai facut sa ma simt important si mi-ai aratat ca pot insemna ceva."
Doamna Thompson i-a soptit cu lacrimi in ochi "Teddy, ai inteles gresit. Tu esti cel care m-a invatat ca pot schimba ceva. Nu am stiut cum sa predau elevilor pana te-am intalnit pe tine."

MORALA:
Nu poti niciodata sa stii cum poti influenta viata altora prin ceea ce faci sau prin ceea ce nu faci. Tine seama de acest lucru in aventura ta prin viata si incearca sa schimbi ceva in viata celorlalti (si ar fi ideal daca ar fi in bine).

Si nu uita!:
Nimeni nu are dreptul sa priveasca o alta persoana de sus, decat in momentul in care se apleaca si ii intinde o mana pentru a-l ajuta sa se ridice!

luni, 30 mai 2011

Masajul tantric: atingerea care iti da fiori de placere

Masajul tantric: atingerea care iti da fiori de placere

Masajul tantric nu este un simplu masaj ci se bazeaza pe convingerea ca o viata sexuala sanatoasa are numeroase beneficii atat pentru corp cat mai ales pentru spirit. Hindusii, primii care au promovat aceasta filosofie, sustineau chiar ideea de implinire si armonie prin cultivarea si educarea placerii fizice. Cu toate acestea, trebuie subliniat ca masajul in sine nu are rolul de a conduce la orgasm ci de a stabili un grad de intimitate intre cei doi parteneri prin apropierea fizica si totodata de a destinde corpul pregatindu-l pentru acest moment de maxima intensitate. 



In fliozofia tantrica, nuditatea nu reprezinta un impediment in calea implinirii fizice si spirituale ci o intoarcere la conditia initiala a omului, cand barbatul si femeia reprezentau un intreg iar initierea in tainele sexualitatii nu excludea purificarea si inaltarea spirituala.
Masajul tantric se adreseaza intregului  corp nu doar zonelor erogene si organelor sexuale, denumite simbolic Lingham ("sabie de lumina" sau "manunchi de raze", in sanscrita) si Yoni ("spatiul sacru"). 

Ca orice tip de masaj si cel tantric incepe cu aplicarea unui ulei aromat care are rolul de a relaxa muschii, de a pune sangele in miscare incalzind usor pielea si de a pune in echilibru corpul si spirtul. Poti incepe aplicand pe spatele partenerului cateva picaturi de ulei pe care l-ai incalzit in prealabil in palme: prima atingere trebuie sa fie una senzuala si placuta, nu una care sa-i dea partenerului fiori...la propriu!

Pentru a elibera tensiunea acumulata, exista cateva zone pe care trebuie sa insisti. Acestea sunt gatul, umerii si partea superioara a spatelui - la femei, respectiv bazinul si fesele pentru 
 barbati.Tine cont insa ca acest masaj nu este unul terapeutic ci de relaxare, asadar nu insista mai mult decat este cazul pe zonele vizate. Toodata miscarile tale trebuie sa fie sigure dar blande. Poti improviza, insa pentru efecte garantate miscarile si tehnicile trebuie sa se inlantuiasca intr-o anumita ordine. Iata cateva trucuri de care poti tine cont:

Atingerea de inceput 


Roaga-ti partenerul sa se aseze cu fata in jos. Cu podul palmelor apasa-i usor umerii apoi coboara incet spre bazin, fara a insita deloc pe coloana. Aceste miscari blande il vor obisnui pe celalalt cu atingerea mainilor tale.


Incalzeste-i spatele


Cu ajutorul palmelor maseaza usor pielea spatelui pe directii paralele, de sus in jos, de o parte si de alta a coloanei. Cu palmele lipite reia miscarea de data aceasta de-a lungul  umerilor, coborand incet in jos, in linii paralele, spre fese.
 
 

Cu ajutorul degetelor framanta-i muschii spatelui, incepand din zona gatului si a umerilor si coborand spre fese. Ai grija sa nu strangi foarte tare pentru ca intentia nu este de a-i inrosi pielea ci de a incalzi usor zona vizata. Cu buricele degetelor aplica apoi o ploaie de lovituri rapide si regulate, incepand din zona umerilor si coborand spre bazin. Acopera cu un prospop partea superioara a spinarii, lasand descoperita doar zona bazinului, fesele si coapsele.

Pentru femei zona bazinului este una extrem de sensibila si necesita un masaj mult mai bland decat restul corpului, cel putin in perioada premenstruala. Roaga-ti partenerul sa maseze zona respectiva prin miscari usoare, circulare, realizate cu ajutorul buricelor degetelor. Chiar daca palma este dreapta si incordata, presiunea exercitata trebuie sa fie usoara.

Acelasi tip de masaj il poti face partenerului insa miscarile trebuie sa fie ceva mai pregnante, in forma de spirala sau de scoica, realizate cu ajutorul degetelor mari. Poti incepe din zona sacrala, urcand incet, pe coloana si coborand la fel spre fese. Cu ajutorul podului palmelor realizeaza miscari circulare pe fese, coboarnd spre coapse. Poti framanta usor muschii fesieri cu ajutorul degetelor sau poti exersa o miscare senzuala, de mangaiere, cu ajutorul palmelor. Presiunea pe care o exerciti este usoara iar miscarea trebuie sa fie fina, mai mult o atingere care sa urmeze linia curba a feselor, coborand incet spre coapse. 


Picioare

Masajul trebuie sa fie putin mai alert, cu framantari rapide dar usoare, care sa nu provoace durere: strange portiuni mici de piele intre degete, framantandu-le usor, in timp ce cobori spre talpa. 


Talpa

Cu ajutorul degetelor mari, maseaza talpa prin miscari circulare. Insista pe degele de la picioare, masandu-le si framanatndu-le usor, pe fiecare in parte.


Umeri si piept

Roaga-ti partenerul sa intinda pe spate. Aseaza-te adeasupra lui, sau langa el. Cu podul palmelor apasa-i usor umerii. Strange-i umerii in palme pret de cateva secunde si roaga-l sa traga adanc aer in piept si sa-l elibereze printr-o expiratie profunda. Elibereaza-i umerii. Repeta miscarea.  
Maseaza-i pieptul, asezand o palma in urma celeilalte. Axeaza-te pe zona centrala (aceasta ar corespunde zonei dintre sani, in cazul unei femei). Cu podul palmelor apasa zona corespunzatoare sternului (osul central al pieptului), coborand spre bazin si spre spate.
Nu mai este cazul sa spunem ca sanii unei femei sunt probabil cei mai buni receptori ai masajului erotic, asadar partenerul trebuie sa le acorde atenia cuvenita: miscari circulare, framantari usoare si, de ce nu, saruturi apasate.


Eliberarea energiei sexuale: gat si urechi

Cu ajutorul degetelor mari, apasa usor de-a lungul coloanei, incepand din zona umerilor si uracand spre ceafa. Apoi, cu miscari circulare, maseaza muschii gatului. Roaga-ti partenerul sa se ridice. Din pozitia sezut, apuca-i tamplele in maini, masand usor. Pentru ca masajul sa fie mai relexant, aseaza-te in spatele partenerului, sprijinindu-i trunchiul. Roteste-i capul incet, in sensul acelor de ceasornic si apoi invers. Apleaca-i capul inainte si inapoi de cateva ori. Muschii capului si ai gatului trebuie sa fie relaxati. 
Urechile au si ele cateva puncte erogene care pot fi stimulate printr-un masaj usor, tandru. Apuca lobul urechii intre degetul mare si cel atarator si maseaza cu miscari circulare. Tine apasat pret de cateva secunde. Din acest punct esti libera sa vii cu mici trucuri din propriul "arsenal" : buzele, dintii si limba pot face adevarate minuni in zona urechilor!










duminică, 29 mai 2011

Nimeni nu e mai inteligent decat tine!

Nimeni nu e mai inteligent decat tine!





Cu totii trebuie sa incercam sa intelegem ce se intampla ,avem nevoie sa intelegem ce se intampla ,si dupa parerea mea umila ,ideologia nu face decat sa iti stea in cale.


Nimeni nu intelege ce se intampla.Nu budisti, nu crestinii, nu oamenii de stiinta ,nu politicienii,nu.....sti... nimeni altcineva nu intelege.....ce se intampla.


Asa ca, uitati de ideologii,ele tradeaza ,limiteaza, ele nu conduc...nicaieri.


Confrunta-te pur si simplu cu informatia neprelucrata si ai incredere in tine.


Nimeni nu e mai destept decat tine.Si daca ar fi?ce bine iti face tie intelegerea lor?


Multi ar spune,"pai da..eu nu inteleg fizica cuantica,..dar undeva ,cineva o intelege"!Asta nu e o atitudine care ajuta pastrarea intelegerii din lumea cuantica.


Informeaza-te singur!Ce inseamna sa te informezi??Inseamna a transcede ,a nu avea incredere deplina in ideologii.Mergi pe experienta directa.Ce crezi Tu cand privesti o cascada,ce crezi TU cand faci sex,ce crezi TU cand iei psilocibina..ce crezi TU cand.......!!


Orice altceva e doar un zvon necomfirmabil ,fara folos, majoritatea probabil sunt minciuni.Asa ca ,elibereaza-te de iluzia culturii si asuma-ti responsabilitatea pentru cea ce crezi si cea ce faci.